Cel mai sanatos este sa fii curios

Mii de drumuri are viata noastra, unele asfaltate, unele doar pietruite si unele de-a dreptul pline de noroi. De-am fi pe bicicleta ne-am repezi pe asfalt plini de incredere, ne-am simti tare zdruncinati de pietris si am cobori din sa pe pamantul valurit.

Percepem viata ca pe o lupta si cum sa nu fie asa daca sosim pe lume dupa un chin de cateva ore, rosii ca focul si plangand tare, tare de tot?! Dar uitam ceva: plansul acela ne aduce aer, prima gura de aer tare din varf de munte ori intesat de poluare, intr-o mare metropola.

Si lupta merge mai departe caci dupa multa grija si iubire, caldura si imbratisari, la doar cateva saptamani de viata primim o baie rece in vazul lumii, de la un barbos in fusta. De ce se bucura cei prezenti nu mai conteaza caci aerul e iarasi plin de plansul nostru plin de obida.

Lupta pare sa fie necesara si ea continua la gradinita, pe creta si plastelina, la scoala, cu cine are cel mai frumos penar, la liceu, pe note si iubiri de-o vara, la facultate, pe job-uri part-time, cluburi si mariri de toamna.

Ajungi matur, la 25+ ori 30+ si nu mai stii cum ai ajuns acolo… Tot ce stii este ca a fost destul de greu. Ai luptat ca sa ajungi acolo si acum, cand in sfarsit vrei sa traiesti “in legea ta”, vine un sef pitic sa te tina peste program, vine o banca sa iti spuna cu bucurie ca esti numai bun de plata pe 20-30 de ani si nu stii de ce, cand si de unde, ai deja 3 fire albe si un mont si un strop de varice.

Este vremea pentru cautarea interioara a sufletului si cand sa te apuci in liniste, pe balcon, in curte ori la pescuit sa il cauti, afli ca iar nu faci bine! Acum sufletul se cauta in librarii, ca doar e plin pamantul cu carti motivationale! Ele iti spun pe indelete tot ce ai gresit tu pana acum si tot ce ar trebuie sa schimbi peste noapte.

Esti naucit si cauti un buton de on/off sentimental. Il cauti in zadar. Gandeste bine, bine de tot: sigur nu l-ai amanetat? Ori l-ai uitat pe undeva, pe la vreo fosta gazda ori intr-un tren spre Costinesti? Esti vinovat?! Nu.

Eu fac asa: caut cand pasesc sa simt pamantul sub papuc ori adidas ori pantof. Sa-l simt cum realmente ma sustine si cum nu am unde sa cad mai jos decat sunt. Din momentul in care ti-ai dat seama de toate acestea nu ai decat sa urci! Si… mai caut sa inlocuiesc lupta cu ceva. Ma gandesc mult de tot cu ce si in sfarsit, idea salvatoare ma loveste ca o amintire veche de pe vremea cand abia invatasem sa alerg si toata lumea era a mea. Inlocuiesc lupta cu ceva mult mai natural, izvorat din mine de cand m-am nascut, uitat apoi, nu stiu de ce si nu stiu cand.

Curiozitatea. Curiozitatea este cel mai bun inlocuitor pentru sentimente negative. O poti folosi la inceput in joaca, doar cand iti amintesti de ea. Apoi mai des, pana devine un obicei. Fii curios cu privire la tot ce te inconjoara si mai ales cu privire la tine. Nu te critica, nu te lauda. Cauta sa afli de ce faci ceea ce faci, de ce gandesti asa cum gandesti. Vei ajunge fara sa te lupti la idei mai bune atunci cand este cazul si la o stare de liniste – sora mai mica a fericirii – atunci cand vezi, simti, ca totul este exact asa cum ar trebui sa fie.

Iulia-Florentina Paciurea

 

Please follow and like us:
0