„Déjà Vu” – fragment din carte

„Nu ştiam ce să fac. Nu mă puteam decide. Desigur, doream să îl văd, însă mi se părea că în Veneţia, vara, în timpul carnavalului şi cu două tinere singure lângă mine, nu puteam gândi clar. Poate era târziu să merg astăzi să îl văd sau poate el era cu cineva… Şi tânăra aceea care îmi urase „Succes!”… ce romantică incurabilă! Ce ciudat! Ce bizar! De ce însă tabloul nu era de vânzare? De ce, după 10 ani?
Într-un oraş romantic şi înţesat de poveşti de iubire chiar şi aerul mi se părea altfel. Florile miroseau mai puternic, străzile erau mai luminoase, oamenii înşişi mai veseli. Fetele m-au convins şi m-am dus la hotel. Am luat un taxi chiar atunci, la aproape ora 23, şi am lăsat în urmă, pe trotuar, două imaginaţii aprinse.
Pe Cannaragio, numărul 127 cu 128, în faţa hotelului Belle Epoque, şoferul opri. I-am plătit în grabă şi eram atât de neatentă, încât dacă mi-ar fi furat cineva poşeta chiar din mână nu ştiu dacă aş fi observat. În cei doi ani petrecuţi de mine în Napoli mă schimbasem destul de mult şi îmi schimbasem chiar şi stilul vestimentar. În seara aceasta, pentru carnaval şi plimbare, purtam o rochie roz-lila până la genunchi, puţin largă şi prinsă cu o cureluşă din piele neagră. În picioare purtam cizme fără toc, tot negre şi din piele. Părul despletit, drept şi aproape negru, îmi ajungea până la mijloc. Am intrat în holul hotelul cu mobilier original din secolul XVIII, cu podea din marmură albă şi ferestre decorate cu sticlă de Morano.
În hol, singur, cu o ceaşcă de ceai în faţă şi un ziar, era Leo. L-am recunoscut imediat, căci italianul meu înalt, ce astăzi avea 46 de ani, nu se schimbase aproape deloc. Acelaşi păr negru şi lung, acelaşi zâmbet şi mai ales aceeași privire. Era absent şi nu bea nici ceai, nici nu citea… Nu mă observase şi mi-era greu să mă decid să păşesc către el.
– Va pot ajută cu ceva, domnişoară? mă întrebă amabil recepţionerul.
– Nu… caut pe cineva… de fapt am găsit, îi răspunsei încurcată.

Leo se întoarse brusc, vărsând ceaşca cu ceai. Lichidul galben-verzui se scurse pe masă şi de pe masă picură pe marmura albă. Îmi recunoscuse vocea şi din acel om tăcut şi absorbit de gânduri, deveni într-o clipă cel pe care mi-l aminteam eu. Priveam toţi trei, recepţionerul, eu şi el, la ceaiul ce se scurgea pe jos… Eu şi el priveam mai adânc, căci apa cu miros de flori risipită pe masă semăna atât de mult cu apa colorată de pe şevalet. Într-o seară ca aceasta, cândva demult şi totuşi atât de curând, într-o seară cu lună plină, în Burford, italianul pictase pentru mine. Astăzi soarta picta pentru amândoi!”

Iulia-Florentina Paciurea – fragment „Deja Vu”

Cartea „Deja Vu” va asteapta pe Libris, Elefent, eMag, in Librariile Mihai Eminescu si in foarte scurt timp si in Librariile Carturesti.

 

 

Please follow and like us:
0