Fragment Deja Vu

„Am plecat supărată, cu pantofii într-o mâna şi cu geanta în cealaltă. Rochia mea verde se târa uşor pe asfalt şi lacrimi mari îmi acopereau privirea. Nu vedeam bine drumul şi mă bucuram că la ora aceea micul orăşel doarme. Mă supărase! Eu nu ştiusem să îl uit de tot şi nici să rămân lângă cel care chiar meritase iubirea mea… Era toamnă, noaptea târziu şi eram singură, fără prieteni, fără serviciu, fără vise. Ce eram? Domnişoară de onoare, desigur!
El rămăsese pe bancă în parc şi nu vedea în mine o veşnică domnişoară de onoare… vedea mai degrabă o femeie ce ar fi putut fi veşnic curtată, dar care nu învăţase încă să se aprecieze. Mă vedea specială, poate pentru că aşa şi eram sau poate că aşa ne văd întotdeauna ochii ce i-am cucerit deja.”

Fragment din romanul „Deja Vu”.

Please follow and like us:
0