La sentimente: verde!

Iubire, frustare, ambitie, deceptie, motivatie, bucurie, tristete, renuntare, sfidare… toate sunt sentimente si toate fac parte din noi. Ieri, astazi, maine, le-am simtit si le vom simti rand pe rand, dintr-o cauza sau alta, cu sau fara motiv intemeiat, cu sau fara voia noastra.

La pas prin Bucuresti, am descoperit scris pe un bloc expresia: “N-am sentimente!” Pe caramizi roscate, fara sa fie graffiti, fara sa fie insotita de inimioare ori fluturasi ori desene obscene. Cine a scris nu a vrut se pare sa picteze, nu a vrut sa scrie in gluma si nici in joaca. A folosit semnul exclamarii si cratima.

Sa fie un strigat de ajutor? Sa fie o inima ranita, o minte confuza si un gest deplasat… dar plasat intentionat? Eu cred ca toate la un loc. Mi-a dat un sentiment de supunere, acceptare, durere, infrangere. Si un strop de razvratire. Omul care a scris cred ca este tanar, dar nu adolescent. Cred ca se simte singur. Cred ca are un job, o familie si poate ca ieri a stat langa mine in statia de autobuz. Cred ca isi mascheaza tristetea.

Poate ma insel. Poate nu. Omul acela poate ca obisnuieste sa traverseze numai pe verde… Poate ca are sireturile legate identic, cu o fundita simpla si trainica. Poate ca din durere, intr-o zi, a scris acolo ca sa vada toata lumea. Ca sa nu mai fie singur… Ca sa-si diminueze putin intensitatea sentimentelor nedorite, neimpartasite.

Indiferent cum ar fi omul acela… el are sentimente ce-l coplesesc. Negarea lor este cel mai putrenic argument ca le are.

Am facut fotografia la apus. Soarele ajungea inca la acele cuvinte, somnoros si rosiatic. Cand se ingana ziua cu noaptea speram la minuni, iar eu, departe de a aproba mazgalitul pe spatii publice, sper ca omul acela este bine. Si mai sper ceva: sper sa stie ca „are verde” la sentimente! Oricat de greu ar fi uneori, cu totii avem!

Iulia-Florentina Paciurea

Please follow and like us:
0