Exista o lume care apune…

 

Exista in tara, undeva, o comuna foarte micuţă. Are aproximativ 2300 de locuitori, o primărie, sediul poliţiei, un oficiu poştal, o biserică şi câteva mici magazine în care poti să găseşti aproape orice. De câte ori intru într-un astfel de magazin mă intampina papucii coloraţi din plastic aşezaţi lângă lăzile cu cartofi şi lângă frigiderul cu îngheţată la cornet. Cea mai mare mixtură de mici lucruşoare se afla desigur în vitrina centrală. De aici cumpărătorul poate pleca acasă cu cele mai diferite obiecte, reunite toate pe aceeaşi tejghea. Doar aici lacul roşu pentru unghii este bun prieten cu un set de pahare, este frate cu o pereche călduroasă de şosete, cu baterii 777 şi chiar cu o pânză pentru ferăstrău.
In comuna aceea copiii ajuta parintii sa ingrijeasca animalele si laptele, branza si viteii vacutei care tin intreaga familie multumita, sunt mult mai importante decat notele obtinute la scoala.
Iarna soseste pe ulitele neasfaltate cu iz de bucurie, dar si de temeri. Copiii se pregatesc din timp pentru colind, batranii isi amintesc ca prin ceata de propria tinerete ascultand focul din soba, iar cei mari se ingrijesc de casa: astupa gaurile grajdului de animale, invelesc capitele cu fan, taie uneori un arbore din propria curte pentru a avea lemne de foc…
Primavara soseste intotdeauna cu veselie, cu iezi, cu rate motate pe lac, cu mancare de urzici si supa de stevie, dar si cu pescari. Firicelul de apa al satului, din ce in ce mai firav de la o vara la alta, se umple de pescari ce au avut grija sa arunce de seara mamaliga ori doar malai in apa, in locul unde vor astepta in liniste, gandindu-se la nimic si la orice, o cat de mica miscare a plutei.
Comuna aceasta exista inca si asemeni ei sunt multe altele. Sunt de la an la an mai goale, sunt parca mai triste… Se lupta inca sa isi pastreze obiceiurile caci acolo inca se colinda pe covrigi si nu pe croissante, acolo inca se imprumuta zahar din vecini si se fac mici portite intre curtile lor. In astfel de sate nu domnesc doar mizeria, saracia, incultura. In astfel de sate inca se planteaza tufanici, iar primavara se invelesc cu folie solarele in care se vor coace din timp, primele rosii. In astfel de sate sunt batrane care prefera sa repare o soseta decat sa o cumpere si poate nu este un lucru chiar atat de rau sa invatam ceva de aici… chiar daca noi ne-o cumparam! In astfel de sate inca se merge pe jos cativa km de la gara catre casa si mai des, cu o caruta care aduce satenii navetisti, din trenurile ce sosesc dinspre orasele mari, sateni fericiti ca au inca un loc de munca, fie el si la 100 km distanta. Aici unii copii au deja tableta, insa multi altii inca joaca sotron.
Exista inca o astfel de lume, o lume care incet, incet apune…

Iulia-Florentina Paciurea
https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/

Please follow and like us:
0