Un salt de incredere / A lip of faith

Sa faci un salt de incredere, “a lip of faith” cum auzim atat de des prin filme, merita. Merita si este foarte greu. Este atat de greu incat multi dintre noi renuntam inca inainte de a incerca.

Schimbarile sunt deseori de bun augur. Viata intreaga este reprezentata de succescive si nenumarate schimbari. Lasand la o parte schimbarile prin care trecem cu totii – deloc usoare – trecerea de la bebelus la copil, la adolescent si apoi la matur, schimbarile nu sunt doar biologice ori provocate de trecerea timpului.

Ceea ce ne inspaimanta cel mai tare sunt deciziile. Se spune ca obisnuinta este o a doua natura si la fel cum ne obisnuim cu binele, devenim “atasati” si de rau: un job care nu ne aduce nici un fel de satisfactii, o prietenie veche care a devenit – in timp – o povara, o iubire platonica – nespusa insa nici depasita – si chiar un pulover cu iz de naftalina.

Toate cele de mai sus si multe altele ne inrobesc. Ne incatuseaza. Suntem atat de prinsi in mrejele lor incat cu greu realizam ca fluturele de mult nu mai zboara. Fluturele inimii noastre, al spiritului nostru, aproape a capitulat si asteapta asa, amortit, un paianjen cat de micut…

Uneori ne trezim din aproape nimic. Alteori simtim o nevazuta amenintare. Uneori este nevoie chiar de o mica intepatura din partea paianjenului! Sunt si dati cand ne trezim foarte greu si foarte tarziu. Nu conteaza… Merita!

Spiritul nostru nu doarme niciodata. Imi place sa cred ca uneori… doar motaie.

Toate vin la timpul lor – o alta vorba “din batrani”, o vorba plina de intelepciune. La fel vine si schimbarea. Uneori vine pe nesimtite si alteori aduce cu ea un adevarat uragan. Furtuna adunata in sufletul nostru stie sa mature multe in cale si mai stie sa ocoleasca aceea ce trebuie ocolit. Daca am fi o gradina, ea ar smulge din radacini toti ciulinii si floarea lor mov-albastrie nu ar pacali-o!

In urma, raman flori – tot ceea ce ar fi trebuie sa ramana. In urma ramane insa si pamant numai bun de semanat cu ganduri noi. Vine o vreme cand zona de confort ramane atat: o simpla idee. Vine o vreme cand vechile obiceiuri dispar ca un abur, ca o ceata, lasand loc unor deprinderi noi. Vine o vreme cand tot ceea ce era bun si trainic in viata noastra prinde radacini de nestramutat si cand tot ceea ce era acolo din intamplare si din obisnuinta tematoare, dispare!

Uneori o sa pierzi. Uneori o sa pierd. Schimbarile nu se nasc fara daune si greutati. Ceea ce o sa castigam, ceea ce o sa cresca pe bucatica aceea de pamant proaspat si reavan – bucatica aceea ce isi are salasul intr-un loc numai de noi stiut – merita!

 

Please follow and like us:
0