Urme in iarna: ale mele… ale tale…

 

Pe camp, un iepuras grabit topaia lasand urme micute in zapada si iz de veselie. Nu prea departe, o vulpe vicleana pasea cu grija pe omatul tare, adulmecand. Sus pe o ramura, o vrabiuta zgribulita se incalzea sub primele raze ale Soarelui matinal. Un vanator cu parul nins de ani isi pregatea cu grija tolba. In casa, sotia sa pregatea un dovleac pentru copt, iar sub masa pisica era fericita ca i se permisese sa ramana in bucatarie. Peste sat domnea un fum dens scos de cosurile caselor, iar ciorile zburau in cerc… semn de vreme rea.
Asa as incepe eu o poveste de iarna si as mai scrie inca multe… as povesti despre pațania vulpii si despre un caine credincios ce avea sa-si salveze stapanul, despre copii jucandu-se cu sania si miros de cozonac, despre trosnetul lemnelor din soba si somnul dulce de dupa-amiaza, despre vrabii ascunse in capițe cu fan si lacuri inghetate pe post de patinuar!
In copilarie cautam urme in zapada dupa ce imi gaseam cadoul sub brad, ca sa vad spre ce copil a mers Mos-Craciun dupa ce a trecut pe la mine. As face la fel si acum, doar ca de ceva vreme stiu ca urmele pot fi lasate de oricine… chiar si de mine, chiar si de tine!

Iulia-Florentina Paciurea
https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/

Please follow and like us:
0